Pentru ca…

Pentru ca nu am avut curaj sa iti spun cand mi-ai dat posibilitatea..

Pentru ca m-am simtit atat de bine ca ai acceptat sa ne revedem…

Pentru ca, desi nu m-ai auzit cand ti-am zis, ti-am martutisit ca sunt si eu o admiratoare de-a ta…

Pentru ca e pacat ca ai o relatie…

Pentru ca nu am stiut sa fac nimic cand imi dadusei o sansa…

Pentru ca vreau sa stii..

Toate astea…pentru ca imi esti drag…pentru ca nu-mi mai iau gandul de la tine…pentru ca mi-as fi dorit ca seara aceea de joi sa nu se mai termine niciodata… Mi-esti drag pentru ca stiu ca e mai mult decat atata..

concluzie pe scurt: POTSIVREAU

buuuunn…niciunul nu merita, niciunl nu e potrivit pentru mine, nici actualul cu care am ajuns sa ma cert zilnic…nici cel la care ma gandeam pentru ca am realizat ca nu mai simte sigur nimic pentru mine…asa ca, plec in strainatate pentru cateva luni de zile sa ma linistesc…e inutil sa mi pierd timpul cu ei…mai am de asteptat cateva saptamani sa ma eliberez…pot si vreau sa scap de aceste 2 cosmare…pot…si…vreau…POT SI VREAU!!!! POTSIVREAU!

counting down the days

another day in paradise…din ciclul ce sa mai fac ca sa nu ma plictisesc…ei bine, iar l am visat..cred ca sunt setata gresit…mda…subconstientul meu o ia razna…am visat ca aflasem ca se casatorise cu actuala si era prea tarziu sa mai fac ceva…cum pot sa aflu mai multe despre el? desi avem relatii comune, daca i as intreba apropiatii, i ar transmite imediat…de aia nu fac asta! A e complicat, si eu sunt complicata, cred ca de aceea e atat de dificil…oare ne-am potrivi? sau daca nu a fost de la inceput sa fie, acum nici nu mai are rost sa incerc? dar nu mi vine sa renunt…simt ca e ceva de descoperit, de invatat, de trait, de simtit… nu sunt o persoana peste care se poate trece usor…am nevoie sa ma exprim, sa decid eu, in niciun caz nu ma dau batuta…

imi place sa ii urmaresc gesturile…miscarile…

Azi dimineata ne am salutat la bucatarie apoi s-a asezat pe canapea si si a savurat in liniste cafeaua…parea ingandurat…daca nu aveam aceasta comunicare cordiala, m as fi dus sa l intreb ce mai face, cum se simte…sa ii povestesc ce am mai facut…vreau sa ii vorbesc, doar atat vreau!! si nu pot…nu pot pentru ca nu vreau sa l sperii, nu vreau sa l pun pe fuga…ahhhh…A….imi dai batai de cap si dureri de inima…oare de ce nu am vrut sa incerc sa fiu cu el de la inceput? de ce acum imi place atat de tare? are o fire aparent calma, mai niciodata nu pot citi pe fata lui sentimentelele/gandurile…dar intuitia imi spune ca e o fira placuta, calda, daca are curajul sa isi deschida inima…A e ca un vulcan gata sa erupa…inima imi bate mereu cand il vad…trebuie sa fac ceva sa l recastig… e pacat sa pierd razboiul doar pentru ca am incurcat niste batalii..nu mi am dat seama ca am neglijat sentimentele lui…trebuie sa inteleaga…oare e imposibil? daca as putea da timpul inapoi….
trebuie sa mai astept o luna, ca sa nu mai fim sef si subalterna si apoi vad eu cum fac…imi place prea mult…mult prea mult…
daca mai simte ceva ptr mine, va sti ce sa faca…va sti daca vrea sa mi acorde o sansa sau daca ma va ignora si mai mult…toata situatia e la latitudinea lui… eu doar o sa ma strecor printre activitatile lui…
pana la urma pentru mine e important ca mai demult m a placut, ca gesturile mele (cu tortul si cu biletelul sentimental) l au facut sa zambeasca…e important si ca stie ca il plac acum si imi dau seama ca se simte bine in pozitia asta( cred ca i am crescut increderea in el in ceea ce priveste calitatea de barbat adevarat)….ce-o fi, o fi!
daca exista cineva pe lumea asta care sa aiba chef sa citeasca ce am scris aici si care are o parere despre modul in care trebuie sa procedez…sa-mi spuna..orice idee e buna…
pana atunci nu imi ramane decat sa il salut politicos, sa ii arunc priviri pe furis si sa astept…
mai bine imi dau un deadline…daca in 5 luni nu reusesc nimic cu el, il las sa si vada de viata lui…
cred ca il invit la masa/cafea/suc/etc in prima zi in care nu mi mai e sef…poate accepta, poate nu…
vreau sa ii demonstrez ca si eu sunt puternica si merita sa imi dea o sansa…una singura!!!! doar una 😦

nu pot sa-i vorbesc….inca…

dupa o alta perioada extrem de lunga in care nu mi am mai facut timp sa scriu, am revenit…trebuie sa ma descarc undeva unde nimeni cunoscut mie nu mi poate citi gandurile….
simt ca sunt constransa de mediu sa raman intr-o situatie care nu ma face deloc fericita…am o relatie…de 1 an si vreo 4 luni…nu sunt indragostita de el….il respect, stiu ca si a dorit mult sa fie cu mine…am avut multe momente frumoase…si a facut planuri cu mine…mi a demonstrat ca tine la mine… e un tip ambitios, frumos, incapatanat…nici nu stiu cum am ajuns sa fiu cu el…s a intamplat prea repede…eram intr o perioada agitata, stresata, plina de ganduri si idei…o multime de tipi vroiau sa fie cu mine….si l am ales pe el…atunci mi s a parut ca voi avea stabilitate pe care o caut de ceva timp….
azi sunt confuza…sunt cu mintea la altul…un tip inteligent, mai in varsta decat mine, puternic, aparent sigur pe el (dar care e plin de temeri si slabiciuni in adancul sufletului), direct, scurt si la obiect…
si a dorit mult sa fie cu mine, am iesit de vreo cateva ori…in afara de vreo 2 saruturi ce mi le a furat, nu s a intamplat nimic…(inainte sa fiu cu actualul, am iesit cu cel la care imi zboara mereu gandul..sa ii zicem A)
A, de cand a aflat ca sunt cu actualul, s a suparat extrem de tare…nici nu a vrut sa mai auda de mine…dar eu am avut senzatia la inceput ca nu ma doreste decat pentru o aventura…azi realizez ca si-ar fi dorit mult mai mult alaturi de mine….in fine…acum fiecare avem o relatie, nu stiu cat de fericit este A, dar eu sunt confuza iar viitorul alaturi de actualul nu se intrevede…
povestea e iar lunga, plina de intamplari inedite….de discutii intre cei 2 ( actualul e fostul lui subaltern, A este seful meu de vreo 2-3 luni, si in curand va fi doar coleg cu mine pentru ca am simtit ca trebuie sa imi schimb departamentul…)
de prin martie ma gandesc obsedant la A, il visez, vreau sa ii vorbesc cand il vad, vreau sa stiu ce face, daca e bine…daca mai simte ceva ptr mine…acum mi as dori inca o sansa sa incercam sa fim impreuna…dar atata timp cat i am tradat increderea si sentimentele, e greu sa ma mai vrea…
nimic nu e imposibil, un cliseu care devine realitate cand e vorba de sentimente…de gandurile cuiva…
in general, un om (barbat sau femeie) care nu poate fi impreuna cu cineva si isi doreste extrem de tare sa ajunga la inima celei/celui de care e indragostit….nu va uita persoana respectiva niciodata…chiar daca A este cel mai orgolios om de pe planeta…chiar daca a fost ranit de mine la maxim, teoriile mele zic ca nu ar putea sa ma uite…poate ma considera o tipa usoara (ceea ce nu sunt, si pot sa ii demonstrez oricand, daca imi da ocazia)…poate ma considera o mincinoasa (aici am partea mea de vina, pentru ca in momentul in care l am cunoscut, jucam la mai multe mese, in sensul ca vorbeam cu mai multi tipi care ma curtau)…poate ma crede proasta si rea (totusi, as vrea sa cred ca e atat de inteligent cat sa nu aiba sentimente atat de urate)…
scriu ca sa ma descarc…scriu ca sa imi dau seama cat de indragostita sunt acum de el si sa realizez cat de usor se intoarce roata in viata….
innebunesc pentru ca nu ii mai pot vorbi…pentru ca avem o comunicare extrem de dificila, de fragila…nu pot uita vorbele lui in prima zi in care i am devenit subalterna: „intre noi nu poate fi niciodata nimic, nu este si nu va fi nimic!!! in primul rand pentru ca iti sunt sef, in al 2-lea rand pentru ca esti cu cineva!!!” ….hmmmm…daca doar astea sunt motivele, si intr-o luna imi schimb seful si renunt la relatia mea…va mai incerca ceva?
ma gandeam sa incerc discret sa ii recastig increderea…sa ii atrag atentia…sa nu ma judece pentru alegerile mele…si el a avut tot timpul o relatie….chiar si cand imi propunea sa iesim, nu renuntase la a iesi cu o alta…sfant nu e nici el….apropo, si a dat seama despre tipa cu care avea o relatie atunci ca nu i a fost niciodata aproape in momentele grele…eu i as fi fost…eu nu las pe cineva drag la greu…nu las pe nimeni care are nevoie de mine in momentele dificile….nu ma cunoaste…are o parere superficiala…si apleaca urechea la toate zvonurile din stanga si din dreapta….eu nu procedez niciodata asa…eu mereu ascult mii de pareri, vreau sa vad fapte…vreau sa inteleg…stau mult si bine pana imi formez o concluzie despre cineva sau ceva…de ce el e atat de superficial? si e rece, e tacut, foloseste atat de putine cuvinte intr o discutie…parca isi cumpara cuvintele la kilogram si i se termina mereu mult prea repede stocul….de ce nu isi deschide sufletul? stiu, a fost ranit de multe ori in dragoste, in orgoliul sau nemasurat…dar intotdeauna va avea nevoie de cineva aproape…trebuie sa invete sa se deschida…uite, ma gandesc acum ca, chiar daca nu ma mai vrea, as da tot timpul din lume sa il invat sa stie sa si deschida sufletul fata de cine merita…sa invete cine ii e prieten si cine nu…macar atat….macar sa ma lase sa ii vorbesc, asa cum faceam la inceputuri…
intr o zi am gasit niste caieti cu explicatiile lui tehnice, cand ii facea placere sa ma invete…am vrut sa ii zic ca sunt foarte frumoase acele amintiri…dar nu am indraznit…mi a fost frica de ceea ce va gandi despre mine, ca ma dau la el, ca sunt o obsedata instabila…si ca, desi am o relatie, ma gandesc la altul…dar acel altul este chiar EL, A!!!! de ce nu gandeste si asa??? e un tip destept…mi a si zis ca nu i se pare normal sa ma gandesc la el…e ceva in neregula cu relatia mea daca eu sunt cu gandul in alta parte…si poate asa cum ii dau de inteles ca a inceput sa mi placa dintr o data, la fel poate fac si cu altii…dar nu e adevarat!!!! si nici nu ma lasa sa ii spun…
cand vreau sa stam de vorba, ma ocoleste…cand vreau sa ii explic ceva imi zice: „stai linistita! sunt ok cu decizia ta!”
ma enerveaza, ma apuca disperarea…am un sigur mijloc de a comunica, prin limbajul trupului….prin schimb de priviri…..
de ziua lui, i am trimis un tort surpriza, foarte, foarte dragut la birou…i am spus abia seara ca eu am fost autoarea cadoului…am urmarit indeaproape reactiile lui…intial, s a bucurat de tort, in 5 minute el si vreo cativa colegi l-au devorat imediat…apoi a inceput sa si puna intrebari cine l a trimis…cand i am marturisit (printr un sms in care i am scris mesajul de pe tort), mi a recunoscut ca a avut cateva momente scurte in care s a gandit ca eu am fost cu ideea (sunt mereu plina de tot felul de idei)…iar apoi a inceput sa mi reproseze ca nu a fost bine ce am facut, ca nu e normal, ca „intre noi nu va fi NICIODATA NIMIC”…a 2-a zi, cand ne am intalnit la munca…m a luat sa mi spuna ca gestul a fost foarte frumos si, ca daca nu eram in situatia de fata(eu combinata cu fostul lui subaltern, el combinat cu alta)…ar fi fost un gest apreciat…
apropo de iubita lui…nu stiu cum arata,nu stiu cum e, cum gandeste, ce face (am cautat-o printre amicii lui de pe Facebook, banuiesc care ar fi)…stiti ce a afirmat despre ea cand l am intrebat cum ii merge? ca e ok, dar nu se vede alaturi de ea….hmmm, ce om dificil…
el nu se vede alaturi de ea…nici eu alaturi de actualul, dar ne pierdem vietile asa….lui ii plac copiii, si mie imi plac mult…am diverse momente cand visez cum ar fi sa ne crestem copiii impreuna…
simt ca avem multe in comun, dar daca nu ma pot apropia de el, degeaba…
desi…cum ziceam…perseverenta e cheia succesului…dupa ce plec de la departamentul lui…voi incerca sa intru mai mult in vorba cu el…sa vedem cum reactioneaza…
daca A este „the one” si eu ratez ocazia? daca am putea fi fericiti pana la adanci batraneti? nu ma las…trebuie sa fiu cu un pas inaintea lui…trebuie sa fac ceva…trebuie sa am o idee…
apropo de idei…am avut o perioada cand imi notam pe o foaie tot ce cred eu ca A gandeste despre mine…ca sunt proasta, ca sunt enervanta, ca el e foarte arogant, si ignorant, si ca vede prin mine ca prin sticla, ca e orgolios, ca emana sexualitate prin toti porii, ca ma trateaza cu indiferenta, ca e ambitios, ….etc….etc…si intr o alta zi geniala din viata mea, am avut o revelatie..ce ar fi sa ii dau foaia?? si i am dat o, stiind ca se va amuza teribil :)))ce minte am si eu….la cateva zile dupa ce a citit o, mi a reprosat iar ca, desi sunt cu altul, ma gandesc cu totul si cu totul in alta parte…eh….de ce e asa complicat? de ce nu incearca macar sa faca un pas? nu vreau sa l pierd? fie ca va fi ceva intre noi sau fie ca nu va fi, fie ca va fi ceva serios sau doar se va razbuna pe mine si pe faptul ca i am ranit sentimentele, eu o sa incerc…e datoria mea sa incerc sa ii dovedesc ca nu sunt proasta, ca am sentimente serioase ptr el, ca numai la el visez, zi de zi…ca vreau sa l cunosc indeaproape…ca vreau sa si deschida sufletul pentru mine…o sa fac tot ce pot! A, asteapta-ma, ca vin!

iata-ma dupa o absenta destul de mare pe acelasi blog prafuit…in viata mea s-au mai petrecut multe, multe…
iar nu stiu cu ce sa incep…azi am intrat pentru ca am simtit nevoia de o noua eliberare…
atunci cand nu ne place ceea ce facem sau ceea ce ne place nu putem avea, prima reactie e sa dorim sa fugim undeva departe…atat de departe incat ceea ce ne-a disturbat linistea sa fie la capatul opus al universului fata ne noi…sa ne putem linisti, sa ne adunam gandurile, sa respiram usurati si sa reusim sa adunam atat de mute forte incat sa ne putem intoarce de unde am plecat si sa infruntam ce am evitat…sau sa nu ne mai intoarcem deloc, sa ramanem in „carapacea” noastra, aparent linistiti, pana la sfarsitul zilelor…
dar ce facem cand nu putem fugi? cand, desi am vrea sa putem lua o pastiluta magica si sa devenim amnezici, sau sa ne rugam un prieten sau un dusman sa ne loveasca cu ceva in cap pentru a obtine mult ravnita amnezie…sau…sau…sau…
solutia mea de acum e sa raman pe loc si sa infrunt tot…sa ma ambitionez sa ma lupt…da, asa trebuie sa fac…
dde data asta etapele au fost cam asa:
1. lipsita de sperante
2.dornica de o schimbare
3.extrem de entuziasmata
4.si ma entuziasmata
5.entuziasm maxim
6.fericita
7.nervoasa
8.nervoasa si plina de idei razbunoare
9.razbunare
10.regret
11.nervi
12.regret
13.iar nervi!!
14.nemultumita, dar ambitioasa sa demonstrez ca pot sa ma descurc oricum singura
15.surprinsa
16.cautand in alta parte fericirea
17.gata cu regretele, am rezolvat orice tentativa de razbunare, impacarea!
18. impacata cu mine
19.o viata noua, o alta sansa
20.mintindu-ma frumos ca totul va fi bine pana la urma…
Si acum iar povestea e la inceput…de ce toate povestile sunt frumoase la inceput??? de ce exista mereu un final? :(…de ce incerc sa ma mint? de ce ajung mereu in punctul dezamagirii? de ce suntem indragostiti de anumite idei? de ce atunci cand acele idei nu corespund cu tiparul nostru, ramanem dezamagiti?
de ce nu luam lucrurile ca atare si le acceptam exact asa cum sunt ? de ce, daca incercam sa le acceptam asa cum sunt, unora nu le place si ne parasesc? de ce, daca nu ii acceptam asa cum sunt si incercam sa i schimbam, fug mancand pamantul de noi? de ce nu e bine nicicum?

eu am obosit sa mai experimentez…singura m-am nascut, singura voi muri…de ce sa ma mai gandesc egoista la fericirea mea cand mai bine as incerca sa ajut acele fiinte care chiar au nevoie de atentia cuiva? m-as simti mai multumita asa…voi face tot ce pot sa mi duc acest plan in aplicare…

nu-mi place sa ma alimentez doar cu vise…cred ca nimic nu e intamplator…
ah, e tarziu si imi pierd ideile…mereu sunt in intarziere…si de aici, desi e locul in care pot sta cat de mult vreau si pot spune tot ce vreau, e momentul sa fug acum…mi au plecat depresia si nemultumirea…nu pot sa mai mai plang…am mintea goala…

autosugestie…terapia gratuita :)

Buddha Bar-Deja Vu…relaxant..
il gandisem ca un mesaj pesimist, dar l-am reformulat:
ce bine ca nu ai sunat nici azi! de-ai stii cat ma bucur! mai bine nu o mai faci niciodata, ma simt eliberata…vezi-ti de viata ta si lasa-ma sa imi gasesc echilibrul…asa ca:
1-daca suni, nu-ti voi raspunde;
2-daca imi trimiti un mail, nu-ti voi raspunde;
3-daca ne vom intalni intamplator (caz aproape imposibil in practica), te voi saluta politicos si voi trece mai departe…
si pana la urma, nici daca imi trimiti un porumbel voiajor, nu vreau sa mai stiu de tine….
Ah, ce bine ma simt! Gata, m-am eliberat de cuvinte si de ganduri triste…e ca o terapie gratuita: o scriere proasta pentru sufletul meu, pe care nimeni nu ar trebui sa se chinuie sa o inteleaga (=pierdere de vreme) :)…

de ce mintim?

asa sunt eu: sincera cu riscul de a-mi crea antipatii, dar nu suport ipocriziile…se spune ca, daca nu faci rau nimanui, poti sa minti….adica o minciuna inofensiva nu mai chiar o minciuna? e o pseudo-minciuna? si daca sunt mai multe? se cuantifica efectul lor oare?…si odata ce ai inceput sa minti, e ca un drog…poti sa mai renunti la acest obicei? tine de vointa?
pun aceste intrebari ca un copil…si la ele am formulat o serie de raspunsuri…azi cred asa, maine cred altfel, dar ceea ce stiu cu adevarat e ca: o minciuna ramane o minciuna orice ar fi…si nimeni nu mai poate schimba asta….poate doar spune adevarul..cine nu a mintit macar 1 data in viata??? fie ca a fost un scop bine intentionat sau nu???? as vrea sa cunosc acea persoana..nu cred ca exista…nu cred…
sunt sincera si recunosc ca am mintit…dar m-am saturat…

c’est la vie…esti un nimic!

ah, ce dor mi-a fost de tine!!! esti mereu dispus sa ma asculti, bloguletul meu…chiar simt nevoia sa ma confesez fara ca nimeni sa stie sau sa inteleaga ceva. De ce? eh,pentru ca e mai bine asa! sigur e mai bine asa….
pentru mine, de pe 02/01/2009, nu mai reprezinta nimic, absolut nimic, nu pot sa mai am nici respect, nici incredere, nici nimic…asta e realitatea si pentru ca s-a ajuns aici e greu sa mai schimb ceva…stiam ca asa sunt toti, dar….nu-mi venea sa cred…
cel mai rau e ca ea inca mai spera si parca inca nu realizeaza gravitatea faptei….il urasc prea tare! desi nu o sa ii fac rau, nu o sa ma razbun, nu-mi sta in fire…
lucrurile pe care le detest din tot sufletul pe lumea asta sunt: minciuna, agresivitatea(mai ales cea fizica, pentru ca dintr-un om sanatos poti ajunge plin de traumatisme fizice, ce sa mai vorbim de cele psihice…mens sana in corpore sano?? cum??)
oare daca am da timpul inapoi dupa fiecare greseala ca s-o indreptam, cum ar fi lumea? si de unde am stii ce e gresit si ce e corect?

te ador inca! de ce?

„Am cautat alte si alte senzatii. Am fugit de acasa pretinzand libertate. Am sarutat fara noima. Am imbratisat fara rost. Dar m-am intors de fiecare data, spasita, la cel pe care il iubeam.” Dincolo de bine, dincola de rau,despre iubire. Aurora Liiceanu si Alice Nastase

am primit cel mai frumos cadou: mi s-a facut public blogul! 🙂 multumesc!

o invazie de sms-uri si e-mail-uri cu urari de tot felul pentru ziua de Craciun. E un sentiment placut cand cei din jur iti trimit o urare de bine…
mai frumos ar fi sa impartasim asemea ganduri in fiecare zi a anului, nu doar intr-o zi speciala.
cu toate ca ma fac sa zambesc si atmosfera din jurul meu e linistita, altele sunt ideile care ma framanta.
nu stiu ce sa fac si nu am cui sa cer sa sfat avand in vedere ca nimeni nu stie intreaga „poveste”…
tot ceea ce imi doresc e sa pot sterge cu buretele o parte din amintirile acestui an si sa se produca o schimbare in bine in viata mea. am nevoie de asta ca sa pot continua…nu regret ce s-a intamplat, doar ca vreau sa pun punct.
in acest moment imi vine sa-i trimit un mesaj, un mail, chiar un porumbel voiajor si sa-i spun ca s-a terminat totul, vom ramane amici si gata! vreau sa fiu linistita, voi avea un an dificil si el mi-l face si mai dificil…pentru ca situatia e complicata, pentru ca… pentru ca asa nu se mai poate. Am analizat de prea multe ori situatia, stiu ca nu e bine si gata.A fost frumos, uneori a fost o iluzie extrem de frumoasa in care chiar ajunsesem sa cred…dar s-a rupt ceva si nu o data, ci de mai multe ori…am incercat sa-i explic ca am nevoie de o pauza, sa-i dau de inteles intr-un mod discret ca nu e bine sa mai continuam cu toate ca am avut sentimente frumoase pentru noi si pentru relatia noastra…degeaba, s-a facut ca nu intelege si ca pentru el nimic nu s-a schimbat..dar se minte singur…tocmai pentru ca la el s-au produs o multime de schimbari, tocmai pentru ca el se face ca nu le vede si nici nu vrea sa discute intru totul deschis, tocmai pentru ca eu le inteleg atat de bine simt ca nu mai vreau sa continui! si chiar nu inteleg de ce nu vrea sa discute, se comporta ca un copil cand stie ca in mine poate avea toata increderea din lume, si sprijin, si intelegere…degeaba….

altceva m-a bulversat insa si mai tare: sa-mi revad prima si marea mea dragoste…poate suna patetic, dar nu e! am crezut ca cel caruia vreau acum sa-i spun ca intre noi relatia s-a terminat, a reusit sa ma faca sa-l uit pe Mr. Perfect…pe Mr. Perfect in stiu de 7 ani, pe Mr. Workaholic de 1 an si 6 luni (iar relatia cu el tine de 1 an si 4 luni)…
Cand l-am revazut pe Mr. P, nu mi-a venit sa cred, a fost incredibil si ca el a fost cel care m-a sunat sa-mi spuna ca ii e dor de mine si ca vrea sa ne vedem, a zambit cand s-a gandit la mine si isi dorea sa ma vada….
M-a sunat si peste 2 saptamani am reusit sa ne vedem…aveam emotii, eram nerabdatoare, nu ne mai vazusem de 1 an si 7 luni si tot de atata timp nici nu ne mai vorbisem…pentru ca el a ales asta si la cat de tare il ador, nu am putut decat sa-i respect decizia…da, nu l-am uitat…deloc!!…
am iesit la o cafea, am stat de vorba, ne-am povestit ce am mai facut in ultima vreme…mi-a dat sfaturi, sfaturile sale au fost cele mai bune si daca am reusit sa ajung pana aici, totul ii datorez lui…m-a facut sa fiu mai ambitioasa, mai rationala, mai echilibrata si mereu m-a sfatuit sa am rabdare…marturisesc ca nu mi-a placut niciodata sa am rabdare. 🙂 dar pentru el as face orice…
a ramas ca ma mai cauta si ramane sa ne vedem pe acasa…de ieri am ajuns acasa si astept sa dea un semn…si numar orele si analizez situatia si imi doresc sa sune sau macar sa dea un sms…habar nu am daca o va face…tind sa cred ca nu (si aici e o situatia complicata, extrem de complicata, de aceea nu cred ca va suna :(, lucru care ma va face foarte nefericita)…
imi pare rau ca m-am pierdut cand ne-am vazut si nu i-am povestit mare lucru, nu i-am povestit atat cat mi-as fi dorit…l-am privit tot timpul, i-am zambit iar cand la inceput si la plecare a dat sa ma sarute, i-am dat un pupic pe buze pentru ca am ramas atat de blocata…nu mai stiu ce sa fac…as pleca undeva departe, doar sa-mi parasesc gandurile….imi doresc atat de tare sa ma caute si sa incepem sa ne revedem asa cum o faceam demult…atunci cand eu eram doar o copila….ma pierd in ganduri…rememorez fiecare intalnire cu el, stiu si locurile, si datele, chiar si ce am discutat la fiecare intalnire si mai mult decat toate stiu ca sarutul sau a ramas cel mai minunat din toate…ah, l-as strange in brate si mi-ar fi de ajuns…